Dacă v-ați uitat la prezentarea de la MIX atunci ați auzit că cel care făcea prezentarea zicea "302 is evil". Asta pentru că din punctul de vedere al crawlerelor redirectarea 301 si redirectarea 302 nu înseamnă același lucru iar acest lucru înseamnă o penalizare primită de un site pentru un lucru care pare prostesc.

Ca exemplu eu fac o redirectare de la www.cyby.org la www.cyby.org/blog . Dacă redirectarea s-ar face prin un redirect 302, www.cyby.org ar avea page rank iar www.cyby.org/blog ar avea un alt page rank. Dacă însă redirectarea este făcută cu redirectare 301 importanța pentru cele două locații nu mai este împărțită ci adunată.

Ce este redirectarea 302 și când este bine să fie folosită? 

Așa cum îi spune și numele "302 Temporarily Moved" reprezintă o mutare temporară a unei pagini. Este bine să folosiți acest tip de redirectare doar dacă știți ce faceți. Este bine să folosiți redirectare 302 dacă aveți o pagină de redirectare pentru a vă contoriza afiliații. NU o folosiți atunci când faceți o modificare pe server.

Partea proastă este că mai toate limbajele(de scripting sau nu) pun la dispoziție foarte ușor o redirectare 302 însă pentru o redirectare 301 trebuie să munciți ceva mai mult. 

De exemplu in ASP clasic Response.Redirect("pagina") realizează redirectare 302, in ASP.net Response.Redirect("pagina",true) realizează tot o redirectare 302. Același lucru se întâmplă și pentru php.

Și redirectarea 301?

Redirectarea 301 este redirectare permanentă. Aceasta spune unui crawler că pagina aflată la locația www.cyby.org se găsește acum la www.cyby.org/blog și că toate referințele pe care le deține către www.cyby.org ar trebui mutate către /blog. Page rank-ul pentru cele două pagini este apoi adunat și pus în dreptul paginii /blog.

Cum se face? Pentru asta ar trebui să trimiteți voi headerele în loc să apelați la o redirectare clasică.

Pentru mai multe informații despre modul de a face redirectare 301 în mai multe limbaje de programare încercați această pagină.

Cum văd ce fel de redirectare se face pe site-ul meu?

Simplu.

Dacă sunteți utilizatori Firefox puteți utiliza un add-on numit Live HTTP Headers și să vă uitați acolo.

 301 Redirect

Dacă sunteți utilizator de Internet Explorer puteți folosi ieHTTPHeaders.

Notat cu 5.0 de 3 persoane

  • Currently 5/5 Stars.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5